Alegere. Vei vedea că totul în viață ține de făcut o alegere sau alta. Tu, prin liberul tău arbitru, vei face alegere după alegere. Și fiecare astfel de alegere îți va schimba, mai mult sau mai puțin, viața, în bine sau în mai puțin bine. Nu poți evada din acest lanț, pentru că, chiar și atunci când decizi să nu alegi, tot alegere este.
Deschizând ochii în lume începi să înveți că ești om, ai mâini, picioare, cap, că poți să gândești, să te bucuri sau, uneori, să suferi. Însă, întrebarea "Ce sunt?" te va urmări toată viața. Pentru că e prima care apare și tot prima care produce schimbări majore în viața ta. De ce e importantă? Pentru că este punctul de plecare în viața conștientă și, de alegerea răspunsului, depinde cum îți va fi cursul ulterior al vieții.
Un prim răspuns la această întrebare este vizibil de oriunde din Univers. Pentru că tot ceea ce omul poate vedea/simți prin simțurile pe care le are îi spune materie. Și tu ești materie, și eu, și ceilalți. Pământul este materie, Soarele este materie, Universul vizibil este materie. Este foarte ușor, așadar, să constați și să accepți că ești materie. Doar materie. O mână de oase, sub niște carne, sub o bucată de piele. O sumă de materie autoorganizată în organism după sute și sute de milioane de ani de evoluție. Îi zici, așadar, acestei materii - Eu.
Eu îmi mișc mâna. Eu îmi mișc piciorul. Eu merg înainte. Eu m-am taiat, mie îmi curge sânge, mie mi-e rău. Eu, materia din mine face toate acestea. Eu sunt pentru că mă văd și mă simt. Eu sunt simțurile mele, pentru că eu sunt organismul care-mi trimite toate informațiile care-mi vin din exterior și interior. Eu sunt ceea ce văd și simt. Eu sunt simțurile fizice.
E greșit să te consideri doar un organism fizic, o mână de atomi rătăcitori prin viață? Nu. Și da. Pentru că sunt anumite implicații.
În situația în care te consideri doar materie vremelnic organizată în tine, Amalia, vei fi supusă legilor materiei și doar atât. Vei juca un joc de sumă nulă: te naști, crești, trăiești apoi dispari, materia care ești risipindu-se. Un joc de sumă nulă este un joc în care nimeni nu pierde, nimeni nu câștigă (cum ar fi jocul X și 0, în care, dacă e jucat corect, nimeni nu poate câștiga, fiind mereu remiză). Viața, în cazul acestei alegeri, nu are sens. Ce sens are existența? Ești doar o agregare a materiei, nu? Se organizează, evoluează o perioadă într-o formă sau alta, și apoi se sparge, împrăștiindu-se.
Vei zice: Supraviețuirea este sensul unei astfel de vieți, a individului și a speciei. De ce ar fi asta? Ce sens are să te înmulțești și să supraviețuiești? Înmulțirea? - Doar crești cantitatea de materie organizată, frumos cizelată de altfel, în organisme de diferite tipuri. Iar supraviețuirea - Doar o formă anume a materiei care există mai mult timp, urmând să fie înlocuită mai târziu de altceva. Mereu ceva, care vine să arunce la gunoiul evoluției ceva care a fost bun înainte, dar care acum nu mai este la fel de performant. Un joc infinit în care rezultatul per total este mereu nul, cu aromă de scop și sens date de timpul existenței într-un spațiu-timp dat. Infinit, pentru că naturii îi place să creeze continuu, pe această planetă sau aiurea în Univers.
Dar conștiința?!? Vei zice... Este forma superioară de organizare a materiei, ca parte a creierului organismului. - Ce sens are conștiința? Ce sens are conștiința materiei din Univers? Există ca să ce? Să se cunoască pe ea însăși? Deci te naști, devii conștientă, trăiești o perioadă, înveți, descoperi, înțelegi și admiri ce vezi în jur, după care dispari în neant. - Din păcate este tot un joc de sumă nulă. Nerămânând nimic după tine, chiar dacă rămâi în analele umanității, sensul existenței tale este nul. Ești doar o rotiță vremelnică într-un șir infinit de accidente ale Naturii din acest Univers foarte mare, dar finit. Un Univers care s-a creat din nimic prin Big Bang, se cunoaște pe sine prin tine, prin mine și alții ca noi sau de aiurea, după care dispare, fie mărindu-se la infinit până materia însăși este ruptă, fie prăbușindu-se în el însuși, pentru a se re-crea din nou, în jocul cosmic de sumă nulă universal viață-moarte în care totul este trecător, chiar și el.
Și pentru că existența individului este fără sens în acest model, tot ceea ce ține de el este, de asemenea, lipsit de sens. Iubirea pe care o simte și manifestă (de părinți, rude, prieteni, iubiți, copii) nu are un sens. E doar o sumă de accidente chimice și potriveli. Și obișnuință cât cuprinde.
Cum ar arăta o lume care se ghidează după acest model? Uită-te în jur și o vei vedea. O știință care dacă ceva nu poate fi măsurat, nu există. Supraviețuirea individului dă goana după a avea. Să am, să dețin. Cât mai mult în cât mai puțin timp, pentru că nu am decât un timp limitat la dispoziție, timpul vremelnic al existenței mele aici. Mai mult e mereu mai bine. Dețin - supraviețuiesc. Războaie. Cei slabi și neadaptați rămân săraci și dispar repede. Foamete, boli. Ești altfel decât mine. Ură. Sunt mai puternic decât tine. Iau ce mi se cuvine. Forță. Nedreptate. - O specie care nu și-a depășit limitele. Și, nefăcând aceasta, rămâne tributară, la nivel de individ, jocului de sumă nulă al Naturii. Pentru că la ce-ți trebuie că ai o avere când tu te vei risipi în neant? Nu vei putea lua nimic cu tine. Iar peste câteva generații nu se va mai ști nici măcar că ai existat. Poate doar o notă de subsol într-o carte uitată de toți. O lume războindu-se cu ea însăși pentru supraviețuire. O lume fără sens, formată din indivizi cu vieți fără sens. Uită-te în orice carte de istorie. Războiul e la mare cinste.
Sigur, nu toată lumea e așa, cum nu toți indivizii sunt așa. Dar, ca întotdeauna, excepția confirmă regula. Dacă media (și peste medie) n-ar fi așa, lumea n-ar fi ceea ce vezi și vei descoperi în timp că este.
Dacă te vei opri la acest model și, făcându-ți credință din el, vei decide că așa ești tu, atunci viața ta va fi o goană nebună plină de adrenalină. Lovituri și nedreptăți care te vor trimite în corzi în viață, sau, din contră, succes și faimă, avere și poziție socială. Una după alta, în caruselul vieții. Va fi alegerea ta. Și o voi respecta.
Dacă, însă, simți că acest model nu te definește, sau simți că ceva e în neregulă cu el, trebuie să afli un al doilea răspuns la întrebarea ta...
Începând să te analizezi, vei descoperi, asemeni unei flori fiind, petalele care îmbracă Eul (sau ceea ce numești tu când zici Eu). Piele, carne, oase, creier, le dai la o parte strat după strat. Necesitățile - strat. Dorințele - strat. Gândirea - strat. Conștiința - strat. Și, dând la o parte aceste straturi, va rămâne în final doar acel ceva, mic și inefabil, la care nimeni nu poate să ajungă fără voia ta. Ceva care privește și care te privește. Ceva care trăiește. Fărâma de viață din tine dincolo de procesele organismului. Acel ceva care îți vine prima dată în minte atunci când rostești: Asta sunt Eu.
Românul îi zice Suflet. Unii zic că este suflarea divină asupra materiei. Cel care dă și care este viață. Scânteia din tine. Centrul existenței oricărei vietăți. Existența însăși la nivel de individ. Unii îl cultivă, alții îl ignoră. Sunt unii care zic că l-au și măsurat exact. Unii zic că-și aduc aminte călătoriile trecute. Oricum ar fi și oricum l-ai numi, "Eu" este Sufletul din tine.
Alegând acest model pentru tine, și crezând în el, vor fi și de data aceasta niște consecințe asupra vieții tale.
Pentru că sufletul este nemuritor. Vine la un moment dat și preia controlul organismului care vei fi aici. Trăiește, experimentează viața și crește. Transcede moartea la finalul organismului. Viață după viață, formă după formă.
De ce este nemuritor sufletul? Probabil ca te intrebi... - Păi, dacă ar fi muritor și ar dispărea odată cu dispariția organismului, atunci problema s-ar reduce la primul răspuns. Joc de sumă nulă, nimic nu se câștigă. Totul și-ar pierde, iarăși, sensul. Acceptarea faptului că Sufletul este nemuritor este parte din alegere. Acceptarea faptului că tu EȘTI Suflet nemuritor este Alegerea.
Această alegere, odată făcută, va face ca viața ta să fie diferită. De ce? Pentru că, fiind nemuritoare, pacea va fi centrul vieții tale. Toate grijile care vin la pachet cu prima opțiune se vor risipi ca un fum. De ce să-ți mai faci griji? Lumea rămâne undeva jos cu lumescul ei. Iar tu vei fi, undeva, deasupra.
Avatarul tău, care este aici pentru tine și pe care-l controlezi, va fi în continuare materie. Vei suferi și te vei bucura cu el și pentru el. Dar, tu fiind nemuritoare, părăsirea lui nu va mai fi o tragedie. Vei merge înapoi de unde ai venit, poate privind cu regret, poate cu bucurie, totul depinzând de cum ți-a fost viața aici.
În funcție de cum îți vei face viața în această lume, te vei simți liberă sau prizoniera lui. Tu, însă, fiind la controlul butoanelor, vei fi răspunzătoare de tot ceea ce te privește. Nu alții. Alții te pot influența, voit sau nu, dar tu îți controlezi viața. Vor încerca sigur să îți îngenuncheze sufletul, din prostie sau din rea voință. Dar, mereu, până la urmă, tu ești cea care iei deciziile. Viața ta va fi cea pe care tu ți-o construiești.
Pentru că Sufletul este nemuritor, dar nu intangibil. El poate fi atins de bunătatea altora, și te vei bucura pentru aceasta. La fel cum poate fi atins de răutatea celorlalți, și te vei întrista pentru aceasta. Poate fi dezamăgit de lume, de oameni, de viață. Sau poate pluti liber prin viață ca o pasăre în zbor. Poate fi liber în cea mai dură închisoare a lumii. Poate fi prizonier în înaltul cerului. Limitele îți aparțin tot ție. Ca și zidurile pe care le ridici în jurul tău.
Vei învăța să privești omul prin prisma Sufletului care ești, recunoscându-l ca atare în ceilalți. Vei deveni îngăduitoare și iertătoare cu cei care nu și l-au descoperit sau acceptat pe al lor, prizonieri fiind materiei. Sau cu cei care și-l întunecă pe al lor inundându-l în răutate. Sau cu cei care încearcă să-l facă sclav pe al altuia.
Dar cel mai important este că existența ta aici va căpăta sens și scop. Totul va căpăta sens: bucuria și suferința, viața și moartea, și nu în ultimul rând iubirea. De ce? Pentru că dacă există ceva în tine care nu se pierde după ce îți va veni timpul să pleci din această lume, atunci nimic n-a fost în zadar. Viața, în general precum și a ta, va avea, astfel, sens: vii de undeva, poposești o perioadă aici și pleci după un timp mai departe. Viața va fi, așadar, o călătorie, nu un accident în jocul întâmplării.
Oricare va fi alegerea ta, experiențele care te așteaptă în această viață vor fi minunate. Prin prima vei experimenta zădărnicia (trebuie să ai nervii tari pentru asta), deși viața în sine este uimitoare. Prin a doua vei experimenta sensul și scopul. Frumusețea este că, deși pare la prima vedere, ele nu se exclud. Și mai mult, nu e un termen limită să faci alegerea. Și, și mai mult, nici nu trebuie să faci vreo alegere definitivă. E de ajuns să fii conștientă de ambele posibilități. Vei vedea în timp, trăindu-ți viața aici, care ți se potrivește mai bine. Iar alegerea va veni natural, pentru că vei rezona cu ea. Și atunci vei ști că este pentru tine.